31 March 2009

Home, sweet home!

Continuând...

ID Fest, Bacău.
Festival local, cunoscut naţional, pe engleză şi deja cu tradiţie. Un nou debut pentru noi, fiind prima oară când am participat şi noi la el. Ne stabilisem ţeluri înalte, poate prea înalte pentru experienţa pe care o aveam. Am ales să jucăm „No Exit”(„Cu uşile închise”), de Jean-Paul Sartre; am făcut şi filmuleţul de prezentare; am îndeplinit toate cerinţele şi am fost primiţi. Repetiţiile ajunseseră să se-ntindă pe 3 – 4 ore, fiind una din cele mai obositoare şi solicitante piese pe care am pus-o până acum în scenă.

Tavi, Hippie şi Lari, inclusiv Creţu (da, ştiu, incredibil... noroc de yo-yo!), au depus eforturi să facă tot ce le-a stat în putinţă să rămână concentraţi şi să dea tot ce aveau ei mai bun. Am depăşit cu aproape o oră timpul alocat de joc, dar a fost o experienţă plină de black-lights, markere fluorescente, momente de linişte în care am comunicat cu adevărat! Pe scurt, al naibii de greu! Ne-am întins mai mult decât ne era plapuma, dar aşa am învăţat de la traineri, cât şi de la juriu, o grămadă de chestii care, fără dubii, ne-au ajutat să evoluăm.

Lăsând la o parte performanţa artistică, festivalul ăsta ne-a adus ceva mai bun decât orice premiu, am apucat să ne împrietenim cu două trupe faine şi de-ale noastre – cum se zice, de aici din Moldova: The Knockers – Suceava şi Atelierul de Teatru din Botoşani.

Ieşiri în Sub, pool party cu multe năbădăi şi un somn „ca la mama acasă” pe duşumeaua internatului. Bucuria a fost şi mai mare când am aflat că The Knockers erau tema noastră pentru proba Searching for IDentity, şi, zicem noi, că am reuşit să surprindem feeling-ul lor. Dacă au ceva de comentat, ştiu unde ne gasesc.

În mare, un fest reuşit... de acum aşteptăm ediţia de anul acesta.

We’ll be back...

No comments: