Floricele pe câmpii, pi**a mă-sii de europeni! - ziua 5

Iată că sosi şi penultima zi din această gală care s-a complicat cu recitaluri de excepţie. Ceea ce e bine pentru teatru. Nu şi pentru minţile noastre, însă.

Începem prin a aduna Flori pentru Algernon, o adaptare monologistică după romanul cu acelaşi nume scris de Daniel Keyes şi interpretat cu o acurateţe magnifică de către Elena-Iulia Colan.

Aş vrea să încep în maniera mea proprie cu critici din-alea acide şi angoasante, numai că aici chiar nu se întrezăreşte niciuna. M-aş lua de personajul 'ăl normal pentru că a avut mici scăpări, doar că nu a avut. M-aş lua de decor dar n-am de ce. M-aş lua de lumini dar au fost alese bine şi nu au deranjat ochii nimănui. Totuşi, refuz să cred că a fost perfect. Nu, de astă dată n-a lipsit nimic. Am fost impresionată. Da' vreau să mă prefac greu de cucerit.

Cred că a fost un avantaj faptul că a ales să joace o temă atât de... delicată (adică rolul de retardat mintal). A avut o cale mai facilă în a emoţiona publicul. Deşi dacă nu-şi juca rolurile bine şi nu le delimita, nu cred că reuşea. Încă un avantaj important: transmiterea mesajului. Toţi am înţeles, toţi am bocit ca nişte muieri, toţi am aplaudat frenetic la final.

Îmi rămâne doar s-o felicit pentru toată munca şi, dacă nu fuse muncă, pentru talent.


Ieşim din sfera telenovelistică pe care am creat-o neintenţionat şi intrăm în peştera injuriilor. Ne întâlnim cu Yuko Fujisawa care ne urează un bine-meritat Fuck you, EU.ro.PA! Fiind români, ne vom simţi oleacă şi vom răspunde sfioşi: şi ţie, tanti!

Pentru că a ales comunismul. Pentru că nu ştie decât din cărţi ce presupune acest regim. Pentru că nu i-a simţit niciodată efectele. Pentru că i-am văzut spatele mai mult decât faţa. Şi pentru că mi-a amintit de japonezii ăia din filmele cu mafioţi şi cazinouri care vorbeau între ei de parcă se certau.

Textul e foarte bun. Jucat în română e şi mai bun. Textul în sine e dramatic. Ea a jucat comedie. (Publicul: Profanare, profanare!)
Subtitrările au mers bine... ceea ce constituie un plus. Şi sfoara din mijlocul scenei m-a dus cu gândul la un număr de striptease... ceea ce ar trebui să mă îngrijoreze. Tipul de la chitară s-a mulat destul de bine cu monologul deşi în unele momente o acoperea.
Şi animeurile alea penibile din background... nu! Ştiu că face parte din cultura voastră, dar deja ne sunt băgate pe gât de adolescenţii frustraţi (pentru reclamaţii, ştiţi unde mă găsiţi).

Am primit nişte fluturaşi înainte de a intra în sală despre cast-ul piesei. Erau foarte lipicioşi. Probabil asta mi-a afectat gândirea-mi obiectivă.